Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră informează printr-un comunicat de presă că au fost scoate la concurs posturi pentru structurile operative ale Poliție de Frontieră.
Poliţia de Frontieră Română demarează procedura de reîncadrare de personal, începând cu data de 1 aprilie 2016, în vederea completării deficitului existent la nivelul instituţiei. Astfel, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea a 350 posturi vacante de agenţi de poliţie de frontieră, repartizate la nivelul tuturor structurilor teritoriale de la frontiera României (terestră, aeriană şi maritimă). Sursa de recrutare pentru concursuri este formata din persoanele care au avut calitatea de agent de politie si pot fi reîncadrate, în conformitate cu prevederile legii din Statutul Poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, după încetarea raporturilor de serviciu din diferite motive (la cerere, prin demisie, numirea într-o altă funcţie publică, pierderea capacităţii temporare de muncă sau în urma reorganizărilor instituţionale) şi care au studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv îndeplinesc condiţiile legale.
Posturile scoase la concurs sunt repartizate în structurile operative, la nivelul compartimentelor ture de serviciu ale Sectoarelor Poliţiei de Frontieră şi Punctelor de Trecere Aeroportuare, în urma unei analize privind necesarul fiecărei structuri în funcţie de specificul infracţionalităţii transfrontaliere al zonei respective, 75% dintre acestea fiind la frontiera externă a Uniunii Europene. Încadrarea se va face în urma susţinerii unui concurs, emiterea anunţurilor fiind realizată de către fiecare structură beneficiară, conform prevederilor legale. Acestea vor fi publicate, începând cu data de 1 aprilie 2016, pe paginile web oficiale ale structurilor organizatoare, astfel:
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara (frontiera cu Serbia) – 118 posturi;
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei (frontiera cu Ucraina) – 73 posturi;
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi (frontiera cu Republica Moldova) - 43 posturi;
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu (frontiera cu Bulgaria) - 39 locuri;
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea (frontiera cu Ungaria) - 15 locuri;
Garda de Coastă (Marea Neagră şi frontiera cu Bulgaria) - 39 locuri;
I.G.P.F. - Centrul de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti – Otopeni - 20 posturi şi P.P.F. Aeroport Târgu Mureş – trei posturi.
”Informaţiile privind modalităţile de înscriere şi participare la concurs, condiţii de recrutare, probe de selecţie şi criterii de departajare, precum şi tematica şi bibliografia necesare susţinerii examenului pot fi obținute de la structurile de Resurse Umane ale inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră şi I.G.P.F. Această activitate, care presupune completarea deficitului existent la nivelul P.F.R., se înscrie în obiectivele instituţiei de creştere a capacităţii de acţiune la nivelul structurilor teritoriale şi, implicit, întărirea componentei operative a Poliţiei de Frontieră”- comunicat
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024