După ce aproape jumătate de an s-a chinuit să deschidă un punct de lucru pentru Poliţia Locală în Centrul Vechi, conducerea Primăriei a renunţat la idee şi caută un alt spaţiu în care să îşi desfăşoare activitatea poliţiştii locali. Şi asta deoarece, respectiva locaţie ar urma să fie folosită cu destinaţie de alimentaţie publică, în linie cu celelalte spaţii din zonă.
Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că intenţionează să deschidă un punct de lucru al poliţiştilor locali încă din luna decembrie a anului trecut, însă întreg planul a rămas la stadiu incipient. Cu toate că instituţia subordonată
Primăriei a primit respectivul spaţiu în folosinţă, acesta nu a fost funcţional din diverse motive, în prima fază fiind vorba despre preluarea acestuia prin HCL iar ulterior prevalându-se de impedimente privind încheierea de contracte cu furnizorii de servicii pentru utilităţi. Astfel, singurul semn că acolo şi-ar desfăşura activitatea
Poliţia Locală a fost un anunţ postat în geam cu un număr de telefon fix la care botoşănenii din zonă puteau apelau în cazul unor urgenţe.
La aproape şase luni de zile de la anunţul făcut de primar, spaţiul destinat poliţiştilor locali îşi va schimba destinatarul.
„Poliţia Locală va fi mutată de acolo pentru că spaţiul respectiv va fi dat unuia dintre agenţii economici care vor deschide unităţi de alimentaţie publică şi Poliţia Locală o vom muta tot în Centrul Vechi dar într-un alt spaţiu pentru că acolo vrem să avem şapte agenţi economici care deschid unul după altul”, a declarat
viceprimarul Viorel Iliuţă care a declarat că deja are în vedere un alt spaţiu pentru
Poliţia Locală, tot în centrul istoric al oraşului. În acest sens ca fi întocmit un proiect de hotărâre care va intra pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare anunţată pentru finele acestei săptămâni.
CITEŞTE:
Poliţia Locală are sediu şi-n Centrul Vechi,zona e mai sigură pentru primar – FOTOGALERIE