Mai mulți vârstnici botoșăneni au fost premiați astăzi, 14 mai 2024, de către primarul Cosmin Andrei.
Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului ZUM BT PLUS - Un plus de incluziune pentru comunitățile marginalizate din municipiul Botoșani.
Redăm mai jos mesajul transmis pe rețelele de socializate de primarul Cosmin Andrei:
„Astăzi, în municipiul Botoșani, am avut bucuria să marcăm finalul unei campanii importante pentru comunitatea noastră: Poliția Seniorilor, în cadrul proiectului "ZUM BT PLUS - Un plus de incluziune pentru comunitățile marginalizate din Municipiul Botoșani".
La acest eveniment, am avut onoarea să avem alături seniorii implicați în activitățile „Poliției Seniorilor”, care au jucat un rol esențial în identificarea și soluționarea diverselor probleme din comunitate, precum parcările neregulamentare sau deșeurile depozitate neconform.
Prin angajamentul lor, au demonstrat că fiecare dintre noi poate contribui la îmbunătățirea vieții în orașul nostru.
Premierea celor implicați a constituit un moment special, unde premiile au fost acordate în funcție de gradul de implicare în activități, subliniind astfel importanța muncii și angajamentului în comunitatea noastră.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Evenimentul de astăzi a reprezentat nu doar o recunoaștere a eforturilor depuse, ci și un moment de consolidare a angajamentului nostru față de un viitor mai bun pentru toți locuitorii municipiului Botoșani.
Dragi seniori, felicitări pentru dedicarea dumneavoastră!”
Început de lună cu avanpremiere la Happy Cinema: PROGRAMUL filmelor
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
Eficientizează-ți și modernizează-ți bucătăria și revoluționează modul în care gătești
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
Pompieri botoșăneni avansați în grad de Ziua Protecției Civile - VIDEO
Ramona Lupu
Feb 28, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile