Problema oamenilor care locuiesc într-un cartier cu case din Botoșani care se inundă la fiecare ploaie mai abundentă, se poate spune că este pe jumătate rezolvată.
În urma sesizărilor transmise de botoșănenii care locuiesc pe strada Humăriei, viceprimarul Marian Murariu s-a deplasat în zonă pentru a vedea situația de la fața locului.
„Am avut o întâlnire cu majoritatea locatarilor din acea zonă, am descoperit câteva guri de scurgere a apelor pluviale înfundate, un canal de preluare a apelor pluviale pe jumătate colmatat cu pământ și nămol. Dar ce este mai grav, în capătul canalului care ar trebui să preia apa de ploaie, un vecin a făcut o construcție și a obturat acest șanț, astfel încât apa nu s-a mai putut scurge normal și a intrat în curțile oamenilor”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Viceprimarul a comandat un control la Poliția Locală care să verifice modul în care a construit respectivul cetățean pe șanțul din drum, în condițiile în care există suspiciunea că ar fi intrat cu aproximativ 2 metri pe domeniul public, cu un gard.
„Aștept rezultatele acestui control. Vreau să știu dacă acea construcție este făcută cu autorizație sau nu, am observat că gardul acelui cetățean era cu 2 metri intrat în domeniul public, raportat la celelalte garduri ale vecinilor de pe stradă. Vom decide ce facem cu acest cetățean”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Viceprimarul a dispus măsuri de desfundare a gurilor de scurgere a apelor pluviale și refacerea podețelor, de către Primărie, astfel încât apa să fie preluată în mod corect și să nu mai inunde curțile oamenilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Fostul golgeter al României după remiza spectaculoasă de la Botoșani: Azi era meciul câștigat
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Nouă schemă de FRAUDĂ online: Victimele sunt îndemnate să voteze „în cadrul unui concurs”
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Moruțan, decisiv în Italia: A scos echipa din încurcătură
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Brazilianul Craiovei a ieșit accidentat după un gol de zile mari la Botoșani: A călcat strâmb
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile