Ediția a opta a Festivalului Nordului a adus din nou la Darabani public din toată țara, iubitori de muzică sau pur și simplu oameni care profită, după anul de pandemie, de orice prilej care îi face fericiți.
De la prima oră a dimineții, pe drumul dintre Botoșani și Darabani s-a circulat mai intens decât de obicei. Mașini cu suport de bicicletă deasupra, echipate anume pentru Maratonul Nordului, au venit din toată țara, după cum se putea observa după numerele de înmatriculare: sportivi din Suceava, Iași, Cluj, Alba, Maramureș, Neamț și lista nu se încheie aici.
La fel de divers era și publicul din Poiană, loul destinat concertelor, șirul de mașini întinzându-se și anul acesta pe mai mulți kilometri. Asta în ciuda faptului că vremea nu a fost pe tot parcursul zilelor una tocmai prielnică. Mai mult, evenimentele au fost cu bilete, iar restricțiile legate de pandemie au fost și ele stricte (vaccinări, teste etc.), însă trupele invitate și atmosfera deja consacrată i-au făcut pe turiști să urce către Nord și în acest an.
Doi tineri, de pildă, veniți din Suceava, s-au bucurat de muzica celor de la The Mono Jacks la Conac, apoi la ora 20.00 au urcat în mașină pentru a ajunge în Poiană, unde au aplaudat și au dansat trupele invitate. După miezul nopții au plecat acasă, la Suceava... ”Aseară nu am venit, a fost nunta unei verișoare, dar în seara asta nu am mai ratat. Mâine plecăm la București, nu vom ajunge în Poiană. Ne bucurăm de fiecare concert, pentru că am suferit foarte mult în pandemie, ne-au lipsit mult aceste momente”, spune tânăra din Suceava.
Nu au lipsit nici politicienii, oficiali cu rang de director sau cu renume de lideri, însă prezența lor s-a limitat la spațiul unor mese, în zona de servire. Au lipsit cu desăvârșire fotografiile, discursurile sau orice alt fel de promovare cu care oamenii politici erau obișnuiți la astfel de evenimente.
De remarcat, de asemenea, schimbările produse în Darabani. Orașul din urmă cu 7-8 ani, când festivalul se strecura discret în Nord, astăzi s-a transformat vizibil. În urbea altădată singuratică, unde turiștii nimereau mai degrabă accidental, au apărut acum pensiunile. Semnele trecerii festivalului sunt și ele vizibile: Muzeul Nordului, cu colecții unicat, clădiri renovate și mai îngrijite, oameni zâmbitori.
Vineri seara, după spectacolul trupei de teatru Drama Club, cu ”O poveste foarte simplă”, în curtea Conacului din Darabani a început muzica. Ploaia a dat peste cap planurile din Poiană, noroiul fiind ingredientul cel mai greu de gestionat de către sutele de oameni veniți să se bucure de atmosferă și de o seară împreună.
Organizatorii s-au adaptat imediat, au redistribuit locațiile, microbuzele au fost ”pe linia de urgență” între Conac și Poiană și, în acest fel, muzica s-a auzit până târziu în noapte. Dan Byron, Sea Section, Baba Dochia au încântat publicul, iar artiștii de la Subcarpați au fost, spun cei care au asistat la concert, la înălțime.
Osteneala organizatorilor a fost răsplătită sâmbătă, când soarele a apărut din nou pe cer, iar turiștii s-au avântat din nou cu îndrăzneală către spațiile dedicate concertelor, și nu numai. Seara, deși amenințată de nori și de câteva picături de ploaie, a fost una cât se poate de potrivită distracției.
Au fost prezenți deopotrivă la Întâlnirile Nordului, apoi au aplaudat prestația celor de la Atelierul de Teatru, care au prezentat la conac spectacolul ”Antisocial”.
Apoi în balcon s-au instalat Doru Trăscău și Andrei Zamfir (The Mono Jacks), care au creat momente speciale pentru romanticii îndrăgostiți. În formulă de duo, Doru și Andrei au început cu piesa de rezistență ”Gloria”, apoi au continuat cu ”Un sfert de secundă”, ”Infinit”, ”1000 de DA”.
În acest timp, în Poiană răsuna muzica celor de la Melting Dice, iar de la ora 22.00 pe scenă au urcat The Kryptonite Sparks, un ”power-trio incandescent”. Poiana a devenit o explozie de energie, dans, o descătușare incredibilă.
Trupa care a încheiat seara și-a făcut apariția, exact cum era anunțat în programul oficial, la ora 23:15. Până după miezul nopții, Zdob și Zdub au cântat pentru public piesele cele mai cunoscute, de la ”Bunica bate toba” la ”DJ Vasile” sau ”Videli Nochi”. Poiana a devenit în întregime o scenă, spectacolul fiind unul general. ”Pandemia ne desparte, muzica ne unește”, a răsunat în Poiană vocea lui Roman Iagupov, solistul de la Zdob și Zdub.
Duminică, la ora 19.00 Zilele Nordului vor găzdui o nouă piesă de teatru: ”Gewalt la Darabani (Texte bune în locuri nebune)”, urmat de concertul care va fi închide seria muzicală 2021: Mircea Baniciu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024