Asemenea anului trecut sau în urmă cu doi ani de zile, activitățile desfășurate de 1 Decembrie își iau startul în Piața Revoluției, locul în care se adună oficialitățile acestui oraș și ale județului. Oficialități, adică politicienii aleși să conducă de către botoșăneni.
Primii care ajung în general în fața Palatului Administrativ sunt cei care se ocupă de asigurarea ordinii și liniștii publice. Mai apoi, încolonați, pentru că adunarea se dă la sediul partidului, încep să apară și politicienii.
Cei dintâi astăzi, au fost cei de la PSD Botoșani, care au traversat Parcul Primăriei și s-au scurs pe lângă intrarea în sediu, până pe treptele Prefecturii unde au început să discute între ei sau să se salute impasibili cu adversarii politici.
Social democrații au ocupat o bună parte a esplanadei Palatului Administrativ, cealaltă fiind preluată de mici grupulețe ale celorlalte formațiuni politice, mai puțin însemnate.
Liberalii în schimb, au preferat să se grupeze în fața Primăriei, în așteptarea fostului lui lider, Cătălin Flutur, ajuns la birou cu o oră înainte de începerea manifestărilor. Abia când s-a făcut ora pentru plecarea spre Centrul Istoric s-au îndreptat către grupul social democrat.
Din nou, schimburi de amabilități, după care efortul vizibil pentru a fi prins un loc în fruntea coloanei care a pornit cu pas grăbit spre Pietonalul Bancar, a traversat Calea Națională și s-a îndreptat către Centrul Vechi, printre stropi mărunți de ploaie care au stricat coafura unor doamne.
În Centrul Istoric prefectul a dat onor Gărzii Militare de la Botoșani după care s-a trecut la celelalte activități programate pentru astăzi.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bănuieli de infidelitate și răzbunare brutală: Medicul i-a recomandat repaus sexual
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024