Lista lungă cu investițiile pe care Guvernul PSD – ALDE le finanțează la Botoșani este de fapt una falsă, mai degrabă de propagandă politică.
Asta susţin reprezentanții Partidului Pro România, care arată că principalul partid de guvernământ, prin reprezentanții săi din teritoriu, promovează un mesaj fals, în ceea ce privește Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) fie el I sau II.
Banii alocați județului Botoșani, mulți ce este drept, sunt mai mult pe hârtie decât alocați efectiv.
„Și politicienii noștri sunt ipocriți. Că am semnat cele mai mari contracte pentru Botoșani și avem 2% bani absorbiți la ora asta. Dar sunt păziți acolo la Guvern sau sunt niște bani fictivi. Nu sunt aici, în județ”,
Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla
În comuna Pomârla de exemplu, au fost semnate contracte de finanțare pentru patru proiecte. Pentru niciunul, nici până la acest moment nu s-au alocat banii efectiv.
„Din aproximativ 250 de proiecte în valoare de 847 de milioane de lei s-au primit doar 2%. Sunt o mulțime de motive, dar intrăm în altă poveste. Zona politică și zona tehnică asta trebuie să discute aici în fața cetățenilor, nu să fim ipocriți. Te lauzi cu banii mei pe care nu mi-i dai sau mi-i dai discreționar. Eu asta solicit tuturor și primarilor de toate culorile, să nu intre în hora asta: acum ești la putere, acum ești în opoziție”,
Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla
De altfel, există numeroase proiecte prin PNDL I care nu sunt duse la bun final și nu de puține ori, mai multe voci din teritoriu au arătat că ar fi trebuit ca toate resursele financiare să fie concentrate pe terminarea acestora și abia mai apoi să fie demarate altele noi.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
APIA Botoșani, anunț pentru crescătorii de ovine: Cererile se depun până la finalul lunii martie
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Botoșănean în vârstă de 37 de ani ajuns la Urgențe cu mâna smulsă din umăr
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
ISU Botoșani caută salvatori din pasiune
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Momentul în care Călin Georgescu a fost săltat de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile