Politicieni premiaţi la cheful fotbaliştilor de la Zăiceşti – GALERIE FOTO
Au luat parte la banchetul organizat pentru jucătorii de la FC Botoşani cu ocazia promovării în prima ligă pe lângă foşti antrenori sau glorii ale fotbalului românesc şi mai mulţi politicieni locali atât din PSD şi PNL cât şi de la PDL. Aceştia au luat loc la o masă rezervată de organizatori şi au sărbătorit împreună cu echipa intrarea pe prima scenă fotbalistică a ţării.
Organizatorii au pregătit un moment special prin care au oferit mai multe premii costând în tricouri cu autografele fotbaliştilor şi eşarfe cu însemnul FC Botoşani dar şi diplome.
Primarul Ovidiu Portariuc prezent alături de cei doi viceprimari, Cosmin Andrei şi Viorel Iliuţă a primit premiul pentru cel mai bun stopper adresat celui care visează, respiră şi se roagă la Cel de sus să se rezolve problema infrastructurii de la stadion pentru ca FC Botoşani să joace acasă meciurile din prima ligă.
De asemenea au primit premii şi cei doi viceprimari, primul încercând să facă o serie de glume care nu au părut să fi fost gustate de fotbalişti iar cel de-al doilea recunoscând sincer că nu are nici un merit în promovarea echipei. „În poziţia în care mă aflu mi-ar fi foarte uşor ţinând cont de perioada de transferuri care rulează să mă transfer viceprimar la Iaşi şi vreau să vă mai spun că toată lumea mă întreabă dacă vom juca acasă, indiferent dacă sunt cu soţia sau în alte locuri”, a spus Cosmin Andrei.
„Bună seara, mulţumesc de invitaţie, eu nu am nici un merit în promovarea echipei dar vă asigur că sunt alături de dv. şi vă iubesc”, a spus şi Viorel Iliuţă care a fost imediat contrazis de Valeriu Iftime. „Nu e adevărat, dl. Iliuţă are un mare merit pentru că este coloana vertebrală între noi şi Consiliul Judeţean”, a replicat râzând finanţatorul de la FC Botoşani care i-a oferit viceprimarului Iliuţă două premii şi pentru Florin Ţurcanu şi Gheorghe Sorescu. De asemenea au mai fost premiaţi liderul PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi prezent la Conacul Zăiceşti, Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement asupra căruia trenează presiunea lucrărilor de la stadion şi fostul primar Cătălin Flutur. Toţi cei prezenţi au făcut la final o poză de grup.
CITEŞTE:
Chef cu campioni, tort, patroni aruncaţi în aer şi dans la Zăiceşti: FOTO&VIDEO