Doi profesori şi un chimist s-au alăturat Partidului Forţa Civică de la Botoşani conducând tot atâtea filiale locale din trei oraşe ale judeţului. Nici unul dintre preşedinţii interimari din teritoriu a formaţiunii nu a mai făcut politică în trecut şi au făcut acest pas motivaţi de modul în care evoluează lucrurile pe scena politică din România.
Ei au fost prezentaţi de preşedintele
Forţa Civică în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul partidului din strada Octav Onicescu. Astfel, preşedintele interimar al FC Săveni a devenit Mirela Saucă, chimist de profesie, profesorul Lucian Sârbu va coordona structura din Darabani în timp ce, Iulian Nechifor la rândul său profesor pe cea din Dorohoi. „
Au ales să se alăture partidului nostru, sunt oameni care fie nu au făcut politică, fie au făcut cu mulţi ani în urmă dar au decis să se alăture acestei căi drepte pe care cu toţii ne dorim să o aducem la putere în decembrie 2012”, a declarat
Cristian Roman care a mai spus că îi apreciază pe cei trei pentru curajul de care au dat dovadă.
Trăiesc cu acelaşi bărbat de 29 de ani
Cei trei şi-au prezentat activitatea profesională şi lucrurile realizate până în prezent în domeniul în care au activat dar şi motivele care i-au determinat să intre în lumea politică.
Mirela Saucă este din Săveni, a fost profesor, a lucrat la Spitalul Orăşenesc şi urbea botoşăneană iar în prezent deţine un laborator de analize medicale. „
Nu am făcut politică până acum şi am considerat că este necesară implicarea oamenilor de bine în politică datorită faptului că eu consider că drumul pe care merge ţara la această oră nu este cel potrivit. Motivul efectiv pe care l-am avut pentru a lua această decizie este acela că copilul meu, unul din ei, pe data de 27 septembrie anul acesta a obţinut titlul de doctor al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi cu calificativul magna cum laude şi nu mi s-a părut tocmai firesc să fie pe acelaşi picior de egalitate cu persoana d-lui Ponta care a fost acuzat de plagiat şi a şi fost demonstrat plagiatul”, şi-a exprimat
Mirela Saucă decizia de a intra în politică. Ea mai completat prin a dezvălui că şi în plan personal se consideră o persoană împlinită cu doi copii reuşiţi şi o convieţuire cu acelaşi bărbat de 29 de ani de zile.
E mai uşor să stai pe margine
Iulian Nechifor este dorohoian şi lucrează ca profesor la Şcoala Generală Clasele I-VIII Hilişeu Horia de 12 ani de zile. Nu a mai făcut politică din lejeritate însă este decis să schimbe acest lucru. „
Mă întreb şi acum cum de am stat atât de mult deoparte, de câte ori am vrut să fac acest pas s-a întâmplat ceva, dar principala cauză pentru care am făcut pasul a fost poate mai puţin timiditatea ci mai mult lejeritatea, e mai uşor să stai pe margine şi doar să apreciezi. Evenimentele din ultima perioadă m-au determinat să fac pasul şi sunt convins că am făcut alegerea bună, sunt onorat să fac parte din echipa Forţei Civice”, a spus şi
Iulian Nechifor din Dorohoi. El a fost pentru o perioadă şi director de şcoală însă a fost înlocuit din funcţie pe considerente politice.
E nevoie de mai multă raţiune şi mai puţină băşcălie
Ultimul dar nu cel din urmă prezentat a fost
Lucian Sârbu preşedinte interimar Forţa Civică Darabani care recunoaşte că a avut oarece reţineri până a intra în politică. „A
m primit cu oarcere reţinere recunosc propunerea acestei formaţiuni politice pentru că, astăzi lumea politică şi viaţa politică în general este puţin deformată în percepţia opiniei publice. Dar după un timp de gândire mi-am dat seama că la 37 de ani pe care îi am, este o provocare la trebuie să răspund pentru că nu am mai făcut parte dintr-un partid politic”, a spus şi
Lucian Sârbu din Darabani care a mai declarat că vrea să determine oamenii din jur să-şi recapete încrederea în politică. „
E nevoie de mai multă raţiunea şi mai puţină băşcălie la modul serios dar şi competenţă şi profesionalism”, a mai spus
Sârbu.
CITEŞTE:
Roman, atac la "băieţii deştepţi" cu microbuze şcolare şi anchete „de ochii lumii”