Agentul a necesitat cinci - șase zile de îngrijiri medicale.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S.B., în vârstă de 30 de ani, din mun. Dorohoi, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj”.
S-a reţinut că, în data de 7 decembrie 2019, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla într-un bar din comuna Şendriceni, județul Botoşani, inculpatul a lovit cu capul în zona feţei pe agentul de poliţie A.A.B. din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Pomîrla, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”
Au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024