Polițistul botoșănean a fost condamnat inițial, în luna februarie a acestui an, de Judecătoria Dorohoi, însă a făcut apel la această sentință.
Un poliţist din Botoşani a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare, după ce a pălmuit un tânăr suspect de viol. În plus, agentul va trebui să îi plătească victimei sale şi daune morale de 500 de lei.
Agentul Florin Remus Redinciuc a fost găsit vinovat în dosarul în care a fost acuzat că l-ar fi lovit pe Gabriel- Remus Şipurel, un tânăr care a fost crescut într-un centru de plasament și care era bănuit de comiterea unui viol.
Miercuri, instanța suceveană a respins apelul și a menținut condamnarea judecătorilor dorohoieni, de un an, o lună şi zece zile de închisoare cu suspendare sub supraveghere, perioada de supraveghere fiind de doi ani.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani, au mai decis judecătorii, potrivit România Tv. De asemenea, „inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria municipiulu Dorohoi, judeţul Botoşani sau la Muzeul Memorial „George Enescu" Dorohoi".
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024