Un agent de Poliţie din Botoşani a fost reţinut de procurori pentru luare de mită în seara de miercuri 18 mai 2011. Agentul cu atribuţii pe circulaţia rutieră de la Biroul de Ordine Publică din cadrul IJP Botoşani şi-a petrecut noaptea în arestul Poliţiei după ce a fost prins în flagrant , aseară la ora 21.00, când lua mită. de la un şofer ca să nu îi îi ia permisul de conducere. În această dimineaţă, la ora 10.00 colegii săi l-au adus cu duba la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru audieri.
Ioan Zaboloteanu în vârstă de 52 de ani a fost depistat în timp ce lua 500 de lei de la un şofer care a încălcat regulile de circulaţie pentru a nu-i ridica acestuia permisul de conducere. El urmează să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă şi este aşteptat din minut în minut să ajungă la Parchet. Potrivit anchetatorilor, banii pe care agentul şef Ioan Zaboloteanu i-a primit drept mită erau marcaţi şi există şi o filmare care îl încriminează.
„Învinuitul Ioan Zaboloteanu, agent şef principal de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani a fost prins în flagrant imediat după ce a primit suma de 500 de lei de la un conducător auto oprit în trafic, în timp ce conducea autoturismul proprietate pe strada Pacea, banii fiind remişi învinuitului în schimbul favorului promis de a nu-i reţine în sarcina sa o contravenţie mai gravă, care ar fi atras sancţiunea reţinerii permisului de conducere", a declarat
procurorul Mihaela Mihai din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru publicaţia
Adevărul de Seară. Iniţial şedinţa la care trebuia să se judece cererea de arestare a agentului Ioan Zaboloteanu trebuia să înceapă la ora 15:00, numai că, din motive necunoscute, deocamdată s-a amânat. Dimineaţă, el a fost adus la audieri şi a părăsit sediul Parchetului cu o haină pusă pe chip pentru a nu putea fi filmat sau fotografiat. Procurorii ar deţine o înregistrare cu momentul în care poliţistul ar fi luat mită, care cel mai probabil va fi făcută publică după ce în prealabil va fi prezentată ca probă magistraţilor.
Agentul Ioan Zaboloteanu lucrează de 25 de ani în Poliţie iar anchetatorii cred că nu este cheie de biserică. În perioada 1994-2001 , poliţistul a mai fost sancţionat de şapte ori pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. Pentru flagrantul de aseară, procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie l-au filat timp de trei luni. El şi-a petrecut noaptea în arestul Poliţiei. (
Foto Adevărul de Seară)