Un polițist a fost găsit fără suflare ieri, chiar în sediul instituției unde lucra.
Şeful Postului de Poliţie din Vişeu de Jos, în vârstă de 48 ani, a fost găsit fără suflare chiar în sediul instituţiei. Corpul neînsufleţit al poliţistului a fost găsit în jurul orei 19.00, de primarul din localitate. Prima ipoteză a fost aceea a sinuciderii, cu toate că bărbatul nu părea să aibă probleme care să-l determine să facă un asemene gest.
Ulterior, însă, după cercetarea la faţa locului, s-a constatat că el a fost înjunghiat de două ori. În plus, arma din dotare a şefului de post a dispărut. Bărbatul avea 49 de ani şi doi copii majori.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, cazul a fost preluat de către un procuror. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Spitalul Orăşenesc din Vişeu de Sus, în vederea necropsiei. Pentru moment nu a fost stabilit un cerc de suspecţi, iar criminalul este în libertate. (Sursa: România Tv)
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024