Un scandal izbucnit în scara blocului s-a terminat prost pentru un tânăr.
El a amenințat cu un cuțit doi agenți de poliție care veniseră să aplaneze un scandal izbucnit în scara unui bloc.
În consecință, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a dispus trimiterea în judecată a tânărului pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj.
De altfel, botoșăneanul a recunoscut fapta fiind judecat în baza procedurii simplificate. Avocatul său a ținut să menționeze faptul că deși bărbatul cercetat a ieșit cu un cuțit, a păstrat o oarecare distanță de siguranță față de polițiști. Totodată a atras atenția că cei doi agenți au folosit spray lacrimogen, astfel încât au reușit să aplaneze conflictul mai ales că la fața locului au ajuns și jandarmii.
Drept urmare, apărătorul legal a menționat că infracțiunea nu prezintă un pericol extrem de mare și solicită suspendarea executării pedepsei. Și aceasta a fost și decizia instanței.
„În temeiul art. 91 şi art. 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate”,
se arată în decizia instanței
De asemenea, pe parcursul termenului de supraveghere, botoșăneanul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei, Consiliul Județean sau în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
Totodată, botoșăneanul trebuie să plătească daune morale celor doi agenți de poliție în valoare de 1.000 lei, dar și cheltuielile de judecată în valoare de 150 de lei.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024