Mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani trebuie să dea explicații despre motivele pentru care au depășit timpul de intervenție la un apel 112.
În cadrul ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) s-a analizat și situația infracțională din mediul rural, unde se observă o creștere a faptelor penale.
Anul trecut au fost organizate 31 de patrule pe mediul rural pentru menținerea unui climat de ordine și liniște publică. Totuși numărul infracțiunilor de orice fel a trecut de 1.000 într-un interval de 12 luni.
„Cum vedeți dv. gestionarea pe viitor a acestor zone de responsabilitate, cu 31 de patrule la 71 de comune?”, a vrut să știe Cristina Breșug, președintele ATOP căreia i s-au părut prea puține patrulele din mediul rural.
Șeful Poliției, Tudor Costîn i-a răspuns: „Dacă împărțim 71 de comune la 31 de patrule, avem o patrulă la două comune. Patrulele sunt organizate pe secții de poliție astfel că timpul de reacție la 112 să fie de maximum 20 de minute. Este timpul standard la o intervenție”.
Anul trecut au fost 15 situații în care a fost depășit acest timp de reacție a polițiștilor.
În aceste cazuri, cei vizați urmează să explice de ce nu au răspuns la timp prin prezență la locul de unde s-a cerut ajutor.
„Pe parcursul anului 2023 au fost 15 intervenții din numărul total de intervenții în care s-a depășit acest timp de 20 de minute. Fiecare intervenție care depășește timpul de 20 de minute este analizată la nivelul serviciului de ordine publică și se iau măsuri în consecință, să vedem de ce au întârziat și care a fost motivul. Pot fi distanțe foarte mari de acoperit”,
cms. șef Tudor Costîn, (î) inspector șef IPJ Botoșani
În ședință a intervenit și șeful Jandarmeriei, colonelul Cristian Boariu care a arătat că atunci când există mai multe apeluri la 112, în sprijinul Poliției ajung echipajele de jandarmi.
Polițiștii au făcut un nou „recensământ” al șoferilor, au găsit și beți și posibil drogați
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Primarul fermier de la Ipotești: Vindeam brânză în piață și nu mi-e rușine – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
24 de ani de pușcărie! Femeia care a omorât mai mulți muncitori condamnată de judecători
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Trei jucători propuși de Becali la FC Botoșani, Iftime a ales doar unul
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile