Sunt de notorietate unele petreceri care au loc la Botoșani pe domeniul public și prin care sunt deranjate sute de familii din imediata vecinătate.
Sau, dacă mergem la cealaltă extremă, același zgomot îl produc și unele înmormântări care au loc în municipiul reședință de județ și unde sunt nelipsite formațiile de lăutari, boxele uriașe și jelaniile de la microfon. În general, cetățenii sună la 112, polițiștii care răspund apelului nu pot aplica decât un avertisment sau o amendă. Și cam atât.
Iată un exemplu petrecut la Botoșani.
”Am avut o situație, într-un cartier câțiva concetățeni de-ai noștri aveau cred că un botez, la o casă înconjurată de blocuri. Răsuna acel cartier de muzica din curtea respectivă, cetățenii au sunat la 112, foarte multe apeluri pentru că deranja, era undeva ora 23:00. Am ajuns acolo, am luat legătura cu d-nii care erau euforici, au încetat pe moment, datorită prezenței noastre”,
Paul Tapalagă, șef serviciu Ordine Publică IPJ Botoșani
Evident că după ce s-au asigurat că volumul muzicii a fost dat la o intensitate redusă, oamenii legii au părăsit perimetrul.
Însă distracția a fost reluată cu o și mai mare efervescență și chiar cu amenințări către „spărgătorii de petreceri” care au sunat la 112.
„Au început la microfon să adreseze mulțumiri vecinilor că au sunat la 112 și au chemat Poliție totodată spunându-le că au dreptul să facă ce vor în curtea lor. Evident că ulterior au fost sancționați contravențional d-nii respectivi dar efectul imediat al prezenței noastre acolo nu s-a putut realiza pentru că noi de fapt dorim să aducem liniștea cetățeanului”,
Paul Tapalagă, șef serviciu Ordine Publică IPJ Botoșani
Prin noua lege care întărește autoritatea polițiștilor astfel de situații sunt tranșate diferit. În sensul în care fapta prevăzută la legea privind liniștea și ordinea publică devine infracțiune dacă este continuată după avertismentul Poliției.
Iar infracțiunea se poate pedepsi cu închisoare de la 1 la 5 ani.
În activitatea curentă, în special în domeniul ordinii şi siguranței publice, poliţiştii şi jandarmii se confruntă cu o serie de fapte antisociale, care generează disconfort social, diminuează capacitatea de intervenție a organelor în drept şi aduc grave prejudicii, de încredere a populației în instituțiile de aplicare a legii.
Se desprinde astfel concluzia că doar sancționarea contravențională, pentru unele fapte prevăzute de Legea nr.61/1991, nu este suficientă, în cazul anumitor persoane „certate cu legea”. Mai mult, reacţia primită de cele mai multe ori de organul de aplicare a legii este că activitatea sa este ineficientă, fără rezultat, raportat la valoarea amenzii aplicate.
Astfel, dacă după aplicarea amenzii prevăzute de lege, continuă încalcarea legii, prin ignorarea avertismentelor lansate de agentul constatator, şi prin aceasta este adusă o tulburare sau împiedicare a folosirii normale a unor locuințe, fapta va fi considerată infracţiune şi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Cele mai dese situații, se referă la:
• redarea de muzică, la intensitate mare, în imobile cu destinația de locuinţe; De regulă, la apariția organelor de ordine publică solicitate prin apelul 112, astfel de activități încetează, dar sunt reluate ulterior, ori este refuzat accesul în spațiul locuit, pentru identificarea și sancționarea făptuitorilor.
• organizarea de petreceri cu caracter privat în spațiul public, în proximitatea imobilelor cu destinația de locuințe;
Uneori, astfel de evenimente sunt organizate cu bună știință, apreciindu-se că este preferabilă amenda în locul identificării unor locații adecvate pentru astfel de activități.
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024