În ultimele 48 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Astfel, polițiștii botoșăneni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate peste 90 de obiective și peste 100 de mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 26.000 de lei.
Dintre acestea, 34 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau masca de protecție in locurile în care era obligatoriu, iar 13 sanctiuni au fost aplicate pentru nerespectarea masurilor privind deplasarea pe timp de noapte.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024