Activitățile de prevenire și combaterea a faptelor penale și contravenționale, pe toate segmentele operative, care se desfășoară la nivel național, au continuat în acest weekend și în județul Botoșani.
Astfel, polițiștii botoșăneni au acționat pe raza întregului județ, fiind monitorizate cu preponderență, localitățile în care au fost înregistrate fapte antisociale, iar în cazul în care au fost constatate încălcări ale normele legale, s-a intervenit pentru identificarea persoanelor implicate, tragerea acestora la răspundere penală și recuperarea prejudiciilor.
În cadrul activităților, au fost aplicate 173 de sancțiuni, în valoare de peste 83.000 de lei și au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 16 permise de conducere și retrase, 6 certificate de înmatriculare.
Dintre permisele de conducere, 4 au fost reținute pentru conducere sub influența alcoolului.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, nerespectarea normelor de conviețuire socială și apelarea abuzivă sau nejustificată a numărului de urgență 112.
De asemenea, au fost demarate cercetări în cazul a 18 infracțiuni.
Actrița Maia Morgenstern a numit Botoșaniul orașul său de suflet – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Bătaie cu bâta în Centrul Vechi: Un botoșănean, la un pas să omoare un om
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Ce suflet să ai: Pisică ucisă cu o piatră dintr-un acces de furie
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
TRAGEDIE noaptea trecută: Botoșănean mort în casa cuprinsă de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
El ar putea fi PRIMUL transfer al acestei ierni la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile