Multe vești bune pentru polițiști, de la majorări de salarii până la promovări în funcție.
Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Dumitru Coarnă, s-a înțeles cu noul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela.
Șeful de la Interne i-a promis lui Dumitru Coarnă că, începând cu 1 ianuarie 2020, toate drepturile financiare ale polițiștilor și personalului contractual vor fi respectate.
„Ministrul Afacerilor Interne, Ioan-Marcel Vela, promite respectarea tuturor drepturilor polițiștilor și personalului contractual”, a anunțat sindicatul.
În cursul după-amiezii de 14 noiembrie, președintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, Dumitru Coarnă, s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Interne, Ioan-Marcel Vela, pentru discuții referitoare strict la drepturile financiare ale personalului MAI, fiind abordate inclusiv reglementarea și aplicarea acestora de la 1 ianuarie 2020.
Președintele FSPPC a prezentat principalele solicitări salariale pe care organizația le revendică, precizând că unele dintre acestea au fost ignorate de către ordonatorii principali de credite, fapt care a indus o stare majoră de nemulțumire în rândurile personalului și a generat manifestări de protest în anii anteriori:
– majorarea cu ¼ din diferența salarială prevăzută în Anexele VI și VIII ale Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
– promovarea în funcție a celor care îndeplinesc condițiile pentru 2019 și 2020;
– majorarea normei de hrană pentru tot personalul MAI, asemenea celorlalte structuri militarizate din familia noastră ocupațională;
– introducerea în salariul polițiștilor și personalului contractual a majorării pentru titlul ”specialist de clasă”;
– egalizarea la nivel maxim a salariului de funcție, conform Deciziei CCR 794/2016 și a Deciziei 51 din 11.11.2019 (care a dat dreptate SNPPC, în acest sens, urmând a fi publicată în M. Of.);
– acordarea, la timp și în cuantumurile prevăzute de lege, a drepturilor de natură financiară, pentru a se evita acțiunile în instanțele de contencios administrativ-fiscal. În acest sens, președintele SNPPC a făcut referire la neaplicarea, de către ordonatorii de credite, a Deciziei CCR 794/2016, fapt care a generat mii de procese în instanțe, ceea ce implică timp, efort uman, proceduri de executare silită și alte resurse consumate inutil, de către ambele părți, în final câștigul de cauză fiind acordat SNPPC.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a promis că va face toate demersurile aflate în competența sa și ”va respecta în integralitate toate drepturile prevăzute de lege pentru personalul MAI”, a anunțat, vineri, SNPPC.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024