Polițiștii botoșăneni au desfășurat activități de prevenire a accidentelor pe unele dintre cele mai periculoase drumuri din județul Botoșani. Aceștia au surprins un șofer care a evitat un accident pe ultima sută de metri.
La data de 28 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Poliției orașului Flămânzi au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră pe drumurile din județ.
Astfel, activitățile s-au desfășurat pe raza localităților Copălău și Flămânzi, locuri în care au fost înregistrate accidente grave, fiind vizați conducătorii auto care încalcă limita legală de viteză.
În cadrul activităților desfășurate, au fost controlate peste 100 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 44.000 de lei.
50 dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată, au fost reținute opt permise de conducere, în vederea suspendării exercitării acestui drept.
De asemenea, un accident rutier a fost evitat în ultima clipă de către un conducător auto, după ce un alt șofer s-a angajat în efectuarea neregulamentară a unei manevre de depășire. Momentul a fost surprins pe drumul național D.N. 28B, de polițiștii care supravegheau traficul rutier.
Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.800 de lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru următoarele 60 zile.
Un actor de la Teatrul Vasilache s-a îmbolnăvit, instituția anunță un alt spectacol
Oana Sava
Jan 30, 2025
Denunț la Parchetul General împotriva Ralucăi Turcan după furtul pieselor din tezaurul dacic
Oana Sava
Jan 30, 2025
Accident rutier la Hudum: O mașină a ajuns în șanț
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Șefi noi anunțați de prefect la mai multe instituții din Botoșani
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile