La nivelul judeţului Botoşani, în program s-au înscris 37 şcoli gimnaziale.
La data de 4 mai 2023, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost alături de elevii Şcolii Speciale ”Sfântul Stelian” Botoşani şi ai Şcolii Generale Cătămărăşti Deal Botoşani.
În cadrul întâlnirilor care au avut loc cu copiii, aceştia au fost informaţi într-un mod interactiv despre diferite teme: siguranţa pentru sănătate, siguranţă în clasă, siguranţa în pauză, prevenirea, recunoaşterea şi gestionarea bullyingului, relaţiile cu colegii, când lipsesc părinţii de acasă, situaţiile periculoase, copilul şi accesarea internetului, siguranţa în curte, deplasarea pe stradă şi traversarea carosabilului, mersul pe bicicletă în siguranţă şi copilul ca pasager, siguranţa în vacanţa de vară.
Poliţia Română este partener în programul educaţional naţional ”Şcoala Siguranţei Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc informaţii utile pentru siguranţa personală.
Copiii sunt implicaţi în activităţi informativ-educative coordonate de învăţători, cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Române, iar ”Tedi” asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi.
Activităţile se desfăşoară pe baza materialelor educaţionale şi a scenariilor didactice din cadrul programului Şcoala Siguranţei Tedi. Toate informaţiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.
Activităţile în cadrul acestui proiect vor continua până la data de 5 iunie 2023.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024