Polițiștii din cadrul Serviciul de Ordine Publică al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani readuc în atenția cetățenilor conținutul și obligativitatea conformării cu prevederile legale în vigoare referitoare la actele de identitate.
Cadrul legal național existent privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români este Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 97 din 2005, republicată.
Potrivit acestui act normativ, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul are obligaţia să solicite Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă eliberarea actului de identitate. În acest sens, minorul poate depune cererea pentru eliberarea actului însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea Serviciului Public de Asistenţă Socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament. Legea nu permite eliberarea primului act de identitate pe bază de procură specială.
În situaţia cetăţenilor români care au domiciliul în România şi se află temporar în străinătate, eliberarea cărţii de identitate se poate face prin intermediul altei persoane, pe bază de procură specială, autentificată la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din ţara respectivă. De asemenea, persoanele aflate în străinătate pot depune cererea pentru eliberarea primului act de identitate, împreună cu documentele prevăzute de lege, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul respectiv.
Polițiștii atrag atenția asupra faptelor de furt ce au ca obiect acte de identitate, în privința acestora existând în sarcina persoanele fizice obligația de a anunța unitatea de poliţie pe raza căreia s-a produs, în termen de 24 de ore.
Totodată, pierderea sau distrugerea unui act ce servește la stabilirea identității trebuie anunțată la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă.
Persoanele care găsesc un act de identitate, indiferent de titularul acestuia, sunt obligate să îl depună ori să îl trimită, în 24 de ore, la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la cel mai apropiat Serviciu Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor.
"Atragem atenția asupra adoptării unei conduite conforme cu obligațiile prevăzute de actul normativ menționat, încălcarea acestora atrăgând, după caz, răspunderea contravențională sau penală."
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024