Acțiunea în care au fost angrenate mai multe echipaje de la secții de Poliție a fost desfășurată de-a lungul zilei de marți.
Au ieșit în stradă polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr.5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla.
S-a acționat în zona de competență pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră și pentru prevenirea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă.
Astfel, au fost legitimate peste 90 de persoane și au fost controlate 87 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 9.000 de lei.
În cadrul activităților desfășurate, pe arterele rutiere în care s-a acționat, nu au fost depistați conducători auto care să încalce limita legală de viteză.
De asemenea, au fost efectuate 24 de testări cu aparatul etilotest, fără a fi depistați conducători auto sub influența băuturilor alcoolice.
Eugen Neagoe, dezamăgit după ce Botoşani a câştigat la Buzău: Au făcut antrenament cu noi
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Schimbări pentru șoferii români: Echipamentele care nu mai sunt obligatorii în 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Reacția lui Leo Grozavu după victoria lui FC Botoșani la Buzău: Râde lumea de mine dacă zic asta
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Lege nouă pentru românii care vor să își construiască o casă: Nu vor mai avea nevoie de autorizație
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile