În timpul acțiunii polițiștilor de la Rutieră, trei șoferi au rămas fără permisul de conducere.
Joi, 2 februarie, polițiștii rutieri au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare oprirea sau staționarea neregulamentară a autovehiculelor.
Activitatea s-a desfășurat pe raza întregului județ și a avut ca scop combaterea indisciplinei conducătorilor auto și informarea acestora cu privire la riscurile la care se expun în momentul în care nu respectă normele rutiere, precum și riscurile la care îi expun pe ceilalți participanți la trafic.
Oprirea sau staționarea autovehiculelor în locuri nepermise, cum sunt zonele din apropierea trecerilor de pietoni, reduc vizibilitatea conducătorilor auto asupra persoanelor care s-ar putea angaja în traversarea părții carosabile, punându-le astfel în pericol.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au controlat peste 180 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei.
Dintre acestea, 18 sancțiuni au fost aplicate pentru oprirea sau staționarea neregulamentară a autovehiculelor, iar peste 30 de conducători auto au fost invitați la sediul poliției, urmând ca și față aceștia să fie dispusă măsura sancționării contravenționale.
Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
RAZII astăzi în jurul școlilor: Elevi duși cu Poliția la ore, mașini verificate și amenzi date
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Sfaturi să joci responsabil la păcănele online
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Două mașini izbite la Lebăda, bărbați duși imediat la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile