Polițiștii au avut joi o misiune specială la Liceul Alexandru cel Bun din municipiul Botoșani.
Și asta pentru că, în perioada 21- 25 mai 2018, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni.
La data de 24 mai 2018 , poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul Poliţiei municipiului Botoșani au desfăşurat activităţi de informare pe tema drepturilor victimelor violenţei în familie, accentul punându-se în special pe promovarea prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Activitatea s-a derulat la Liceul Alexandru cel Bun din municipiul Botoșani, iar elevii au primit Ghidul siguranţei pentru victimele violenţei în familie , material informativ care precizează condiţiile în care se poate solicita un ordin de protecţie, serviciile de care poate beneficia o victimă şi o serie de recomandări pentru persoanele care sunt supuse abuzurilor intrafamiliale.
Acţiuni similare au avut loc la nivelul întregului judeţ.
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024