După o îndelungată perioadă de timp, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean au organizat o conferință de presă.
Jurnaliștii au fost convocați la o întâlnire a cărei temă a fost activitățile desfășurate și măsurile dispuse de efectivele de poliție rutieră din județul Botoșani în primele 8 luni ale anului curent pentru siguranța traficului rutier.
„Așa cum ați putut observa la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost organizate în mod constant activități pentru prevenirea prin victimizare a accidentelor rutiere pentru toți participanții la trafic, indiferent de calitatea acestor. Deși componenta de prevenire are un rol foarte important, polițiștii au acționat și pe partea de combatere a evenimentelor nedorite prin identificarea și sancționarea celor care nu au înțeles să respecte normele rutier”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
La conferința de presă au mai luat parte inspector principal de poliție Prichici Bogdan, șeful Biroului Drumuri Naționale și Europene și comisar de poliție Apostol Ionut, ofițer coordonator al Compartimentului Evidența Abateri, Sistematizare Trafic, ambii din cadrul Serviciului Rutier.
Vom reveni cu mai multe detalii
De teamă că va pica Bacalaureatul, un adolescent s-a sinucis: Mintea mea nu mă mai lasă!
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Șofer dus cu Poliția la spital după o „obrăznicie” în trafic
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ca la 20 de ani: Mașină DISTRUSĂ de un tânăr, polițiștii l-au reținut
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Zi LIBERĂ pentru angajați la finalul lunii ianuarie, vor avea weekend prelungit
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile