Elevii claselor primare au primit din partea polițiștilor și informații despre comportamentul rutier corect al pietonilor.
În săptămâna care a trecut, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative la care au participat peste 1.100 de elevi, din 12 unități de învățământ din județ.
Abordarea activităților a fost plurivalentă, cu accent însă pe prevenirea bullying-ului, cyberbullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar.
Elevilor de gimnaziu din cadrul școlilor din comunele Ibănești, Curtești, Corlăteni, Dimăcheni, Avrămeni și Dersca le-au fost prezentate, adecvat categoriilor de vârstă, implicațiile unui comportament violent, instrumentele și tehnicile non-violente de soluționare a unui conflict, reacțiile adecvate în situația confruntării cu manifestări agresive ale altor persoane ș.a.
Activități similare au fost desfășurate și în unități de învățământ din municipiul Botoșani și orașul Flămânzi.
Determinat și de caracterul interactiv, deschis, al discuțiilor, tematica abordată a inclus deopotrivă și aspecte legate de pericolul consumului de substanțe interzise sau de răspunderea contravențională și penală a minorilor, în cazul săvârșirii de fapte antisociale.
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile de acest fel pe întreg parcursul anului școlar 2022 – 2023.
Bani de la stat pentru botoșănenii dornici să muncească într-o altă localitate - SUMA
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Greșelile care pot lăsa șoferii fără permis: Sancțiuni drastice în noul Cod Rutier
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
RAZIE a polițiștilor în Piața Centrală și la bazar, s-au dat 10 amenzi
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Eduard Florescu și-a luat rămas bun de la FC Botoșani: Acești oameni mi-au fost ca o familie - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Marcel Ciolacu, anunț important despre salariul minim
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile