O nouă acțiune preventivă organizată de polițiștii botoșăneni.
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani (IPJ), prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Penitenciarul Botoșani și Serviciul de Probațiune Botoșani, desfășoară în acest an școlar campania „Adolescență fără delincvență!”.
Activitățile preventiv-educative sunt organizate cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și au drept scop informarea elevilor din învățământul liceal, cu privire la efectele și riscurile asociate adoptării unui comportament delincvent.
Adaptat spectrului propriu de atribuții și competențe, factorii instituționali menționați prezintă elevilor participanți în cadrul sesiunilor de informare/dezbatere, aspecte legate de consecințele juridice, sociale și/sau psihoemoționale asociate comiterii de infracțiuni, noțiunea și limitele răspunderii penale în perioada minoratului, etc..
O etapă importantă în desfășurarea activităților o reprezintă interacțiunea cu persoane aflate în detenție, care participă la sesiunile de informare prin grija reprezentanților Penitenciarului Botoșani.
Cei prezenți, prin puterea exemplului și experiența alegerilor făcute și sancționate de lege, pot deveni reali vectori de schimbare pentru cei care ajung, în anumite împrejurări, să decidă viitorul.
În contextul arătat, marți, 7 noiembrie, campania de informare a debutat la Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuță” Șendriceni, peste 80 de elevi participând la activitatea care a avut pe tot parcursul un caracter interactiv.
Activitățile de acest fel vor continua pe întreaga perioadă a anului școlar 2023 – 2024.
Stră-strănepotul lui Mihai Eminescu derulează afaceri de milioane în România și Franța
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Bogdan Boeru, un rocker în turneu cu o carte nouă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Vântul puternic și viscolul se întorc în Botoșani: COD GALBEN de vreme severă până joi
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Stejarii și-au luat revanșa tocmai la Lisabona după înfrângerea de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile