Polițiștii de la Biroul Rutier de la nivelul județean au făcut un filtru mai inedit în zona Dedeman, la ieșirea din oraș spre Suceava, în timp ce, cei municipali s-au poziționat în fața Bibliotecii Județene Mihai Eminescu.
Ambele echipaje au ieșit în stradă pentru a marca sosirea primăverii și pentru a oferi mărțișoare conducătorilor auto de la Botoșani.
Pe Calea Națională s-a nimerit să iasă în calea echipajului de polițiști rutieri și un ghinionist. Un tânăr șofer a fost tras pe dreapta după ce a fost observat că staționase câteva zeci de metri mai încolo, pe o porțiune unde era un indicator care interzicea acest lucru.
În loc de mărțișor, botoșăneanul a plecat cu un proces verbal de sancțiune pe bord.
Obiectele specifice primăverii au fost împărțite șoferilor de Inspectoratul de Poliție Județean în colaborare cu o societate de asigurări, în calitate de sponsor. Trei doamne au reprezentat cea de-a doua parte. Una dintre ele a avut chiar preferințe pentru oferirea unui mărțișor și astfel polițiștii au tras pe dreapta o mașină de teren.
Dacă unii dintre conducătorii auto au afișat tot felul de grimase la semnalele polițiștilor, alții au tras dreapta zâmbind, în așteptarea mărțișoarelor.
„E un gest foarte frumos că mai opresc și pentru bine nu numai pentru rău, nu?” a spus unul dintre șoferii botoșăneni.
O altă doamnă, oprită și ea în trafic a replicat zâmbind: „Oricum sunt în regulă cu toate actele, astfel că nu am nici o emoție”.
Oamenii legii și participanții la trafic s-au și fotografiat în această frumoasă și geroasă primă zi de primăvară.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
COD GALBEN prelungit: Meteorologii au actualizat prognoza
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024