Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au mers luni dimineață la Centrul de Transfuzii pentru a se alătura donatorilor de sânge.
Pe 3 aprilie 2023, mai mulți oameni ai legii s-au prezentat pentru a veni în sprijinul persoanelor care se află în stare gravă pe paturile de spital și au nevoie de plasmă.
Iată mesajul transmis de reprezentanții IPJ Botoșani pe rețelele de socializare:
”Astăzi, ne-am alăturat și noi celor care au ales să-și ajute semenii în acest fel, donând sânge. Campania de donare sânge ”MAI uniți pentru viață” se desfășoară în perioada 31 martie – 7 aprilie 2023 și este parte componentă din seria evenimentelor organizate pentru a marca Ziua Pașaportului Românesc, Ziua Poliției Române, Ziua Instituției Prefectului și Ziua Jandarmeriei Române”.
Calendar donare:
3 aprilie 2023 – donatori de la Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul Poliției de Frontieră
4 aprilie 2023 - donatori de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență
4-5 aprilie 2023 – donatori de la Inspectoratul Județean de Jandarmi
6-7 aprilie 2023 – donatori de la Centrul Militar Județean și Garnizoana Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile