Seria apelurilor la 112 nu se oprește, efective importante ale organelor specializate de intervenție fiind alertate pentru a da de urma apelanților. De data aceasta a fost o femeie din Botoșani.
Un apel la 112 a alertat Poliția duminică, 25 augut 2019. O femeie de 43 de ani, din municipiul Botoșani, a sunat și a spus: „Mă ucide!”. Apoi a închis.
În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, a fost localizat apelul ca fiind efectuat de pe strada Sucevei din municipiul Botoşani. Totodată, poliţiştii din cadrul Dispeceratului IPJ Botoşani, au comunicat faptul că de pe acelaşi număr de telefon a mai fost efectuat un apel prin SNUAU 112, în urmă cu câteva luni, fiind sesizate aspecte similare.
Deplasându-se la adresa indicată, a fost identificat un bărbat de 65 de ani, concubinul apelantei, care a relatat faptul că femeia, în cursul zilei, a consumat băuturi alcoolice şi că este cunoscută cu afecţiuni psihice. Totodată, bărbatul a declarat că femeia a părăsit domiciliul său fără să spună unde pleacă.
Polițiștii au extins cercetările, astfel că femeia a fost depistată pe strada Colonel Victor Tomorovenu, din municipiul Botoşani, la locuinţa unui bărbat cu care aceasta are o relaţie de prietenie.
Apelanta se afla în stare avansată de ebrietate, declarând că nu a fost victima vreunei infracţiuni şi că nu îşi aminteşte când a efectuat apelul la 112.
În cursul zilei de astăzi, femeia de 43 de ani urmează a fi audiată cu privire la aspectele sesizate şi sancţionată pentru alertarea falsă a organelor specializate de intervenție.
Amintim că, în urmă cu câteva zile, un alt apel la 112 semnala că un bărbat este sechestrat într-un sat din județ. Investigațiile ulterioare au scos la iveală că apelantul nu doar că nu pățise nimic, dar se și afla internat în spital, declarând ulterior că a sunat la 112 pentru că se plictisea. O plictiseală care l-a costat, însă: 500 de lei amendă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Hoțul zilei a fost prins la Botoșani! Umbrele de 2.000 de euro furate de la două terase
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Luciana Buliga: Am ales ca pentru județul meu să ofer tot ceea ce am
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
PATRU mașini, arme și alte bunuri RIDICATE de polițiști după percheziții de amploare la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024