Acțiunile planificate ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au continuat și săptămâna aceasta.
Ieri, de exemplu, în data de 8 august 2018, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică şi cei din cadrul Secţiei Rurale nr. 9 au efectuat o acţiune pe raza localităţilor Ştiubieni şi Hăneşti, pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit, a evaziunii fiscale şi a altor fapte antisociale.
Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 73 de persoane şi au fost controlate 21 de autovehicule şi 12 societăţi comerciale.
Astfel, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de peste 8.000 de lei.
Astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare pe raza întregului judeţ.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Botoșăneancă moartă în casa cuprinsă de flăcări, vecinii au dat alarma
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Gabriela Erdic
Jan 19, 2025
Botoșăneni care și-au cumpărat utilaje din bani europeni verificați de comisarii de la Mediu
Oana Sava
Jan 18, 2025
CLIPUL ZILEI: Scandări de AUR la protestul din centrul orașului
Oana Sava
Jan 18, 2025
Membrii din secțiile de votare vor primi mai puțini bani la alegerile din mai
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile