Polițiștii botoșăneni sunt în continuare în trafic.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani au acționat în teren, în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine si siguranță publică pentru prevenirea și combaterea criminalității.
În ultimele 24 de ore au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 42.000 de lei. De asemenea, polițiștii botoșăneni au organizat 6 acțiuni punctuale pentru prevenirea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică și pentru verificarea respectării prevederilor legale în contextul stării de alertă, astfel au fost legitimate peste 300 de persoane și verificate peste 70 de auto.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5000 lei.
Mesajul prefectului
Structurile de ordine și siguranță publică sunt la datorie și acționează pentru prevenirea criminalității și pentru fluidizarea și monitorizarea traficului, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente nedorite. Misiunea forțelor de ordine este de a verifica respectarea prevederilor legale în contextul stării de alertă.
Prefectul județului, Dan Nechifor: “Având în vedere măsurile de relaxare intrate în vigoare începând cu data de 1 iunie, recomandăm botoșănenilor să respecte în continuare regulile de distanțare socială și prevederile noilor reglementări. Starea de alertă înseamnă în continuare vigilență și responsabilitate atât din partea noastră, a autorităților, cât și din partea cetățenilor”.
Nerespectarea legislației în contextul stării de alertă poate atrage sancțiuni contravenționale cuprinse între 500 și 10.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
O femeie și soțul său și-au incendiat casa după ce au încercat să aprindă soba cu benzină
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
ATENȚIE ȘOFERI: Codul Galben de ceață și polei a fost prelungit
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Accident la miezul nopții: Un tânăr de 21 de ani s-a răsturnat cu mașina
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile