În luna septembrie 2023, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative la care au participat peste 1.100 elevi din județ. Abordarea activităților a fost diversă, cu accent însă pe prevenirea oricărei forme de violență în mediul școlar și a consumului de substanțe psihoactive în rândul populației de vârstă școlară.
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au fost prezenți în mai multe unități de învățământ din județ, atât în mediul urban, cât și în rural.
Elevilor le-au fost prezentate, adecvat categoriilor de vârstă, implicațiile legale ale unui comportament violent, instrumentele și tehnicile non-violente de soluționare a unui conflict, reacțiile adecvate în situația confruntării cu manifestări agresive ale altor persoane, ș.a..
Tematica abordată a inclus deopotrivă aspecte legate de pericolul consumului de substanțe interzise sau de răspunderea contravențională și penală a minorilor, în cazul săvârșirii de fapte antisociale.
Elevii participanți la activități au fost informați cu privire la răspunderea penală asociată consumului, respectiv cu privire la consecințe similare care derivă din consumul de droguri, inclusiv din perspectiva riscului implicării în comiterea și a altor fapte de natură penală sau, deopotrivă din perspectiva riscului victimizării.
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile