Prin modificarea unei legi privitoare la activitățile polițienești, oamenilor legii le sunt puse la îndemână mai multe pîrghii prin care să intervină, inclusiv să intre în locuințe private, să folosească forța sau să utilizeze armele din dotare.
Toate aceste, în misiuni în care utilizarea forței sau pătrunderea într-un apartament sunt iminente.
În prezent, polițiștii acționează în baza unor proceduri interne ce nu sunt cunoscute de cetățeni.
”Legea prevede că polițistul are dreptul să legitimeze, să stabilească identitatea, să conducă persoane la sediul Poliției, să folosească forța sau alte mijloace din dotare, fără însă a stabili concret modalități de acțiune, mecanisme de aplicare graduală, reguli de intervenție sau mai ales garanții pentru cetățean”,
Viorel Șerbănoiu, inspector șef IPJ Botoșani
Nu puține au fost însă cazurile în care polițiștii au fost supuși unor riscuri și astfel că noua lege, care se află acum în dezbatere publică, îi va permite să acționeze și pentru propria-i protecție.
„Polițistul va avea dreptul să solicite oricărei persoane care face obiectul unor măsuri polițienești, să țină mâinile la vedere și să adopte o poziție inofensivă care să excludă o acține violentă sau fuga”,
Viorel Șerbănoiu, inspector șef IPJ Botoșani
Nu în ultimul rând.
Poliţistul va avea dreptul de a folosi forța fizică şi mijloacele din dotare împotriva celor care:
• săvârșesc acțiuni violente împotriva sa ori a altei persoane, sau împotriva bunurilor;
• blochează, în afara condițiilor legii, căile publice de circulație, pătrund sau încearcă să pătrundă, fără drept, ori refuză să părăsească sediile autorităților publice, ale instituțiilor şi organizațiilor de interes public sau privat, periclitează în orice mod integritatea sau securitatea acestora, ori a personalului sau tulbură desfășurarea normală a activității.
Folosirea forței va fi precedată de avertizarea prealabilă şi de acordarea timpului necesar încetării acțiunilor şi conformării la solicitările legale ale polițistului. Avertizarea prealabilă nu va fi necesară în situația în care lipsește timpul pentru aceasta.
În cazul în care au fost folosite dispozitive cu electroşocuri (taser) sau dacă prin utilizarea forţei au fost rănite persoane, poliţistul va fi obligat ca, în cel mai scurt timp, să solicite serviciilor specializate acordarea asistenței medicale de urgență acestora.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024