Imagini unicat pentru municipiul Botoşani pot fi văzute la ieşirea spre Suceava. Munţi de zăpadă străjuiesc şoseaua veche, de la intrarea dinspre strada Pacea şi până aproape de drumul spre Dedeman.
Întrucât vechea groapă de gunoi a oraşului a fost închisă, iar cea nouă este temporară şi de capacitate redusă, edilii au decis ca zăpada strânsă din oraş să fie depozitată la Cornişa. După aproape o lună de la prima ninsoare pe strada veche s-au strâns munţi de nămeţi care au început să se topească. Carosabilul bălteşte şi apa tinde să se scurgă atât spre drumul nou, cât şi pe cel vechi, spre spălătoria şi service-ul dinspre ieşirea către Suceava, aceasta în condiţiile în care zona este predispusă alunecărilor de teren.
„În decursul lunii decembrie s-a strâns din municipiu zăpadă care se ridică la aproximativ 70.000 de tone, făcând calcul cât reprezintă în medie, înmulţind cu 0,6 reies aproximativ 50.000 de metri cubi de zăpadă care au fost transportaţi”, a declarat viceprimarul
Cosmin Andrei. Inclusiv astăzi camioane descărcau zăpadă în acea zona a oraşului. Şase firme au transportat zăpadă din urbe, Primăria Botoşani achitându-le o sumă totală de 635.000 de lei.
VEZI ŞI:
Imagini de coşmar cu munţi de zăpadă în nordul judeţului – FOTO&VIDEO
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Edilii vor modificarea contractului de deszăpezire cu Urban Serv