O modificare legislativă care miroase puternic a populism, mai ales în an cu duble scrutine electorale, ar urma să provoace haos în țară, multe instituții sau uniuni urmând a fi lovite în efect de domino.
Este propunerea UDMR. Un parlamentar de acolo s-a gândit că ar da foarte bine un amendament la Legea educației, prin care ”elevii să beneficieze de gratuitate pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice”.
Dacă pe elevi îi bucură vestea că vor avea acces gratuit la evenimente culturale, managerii instituţiilor de specialitate sunt revoltaţi.
Sau, mă rog, unii dintre ei.
Iar reacțiile nu au întârziat să apară.
Directorul Teatrului pentru Copii din Sibiu, Adrian Țibu, consideră că măsura ar putea bloca proiecte majore, mai ales în cazul teatrelor pentru copii şi tineret care trăiesc exclusiv din vânzarea de bilete către elevi şi studenţi.
Și criticul de teatru Oltița Cîntec s-a exprimat public, cu argumente, față de această gratuitate care ar urma să provoace mult rău și mai ales să distrugă aproape total teatrul independent.
Gratuitatea pentru elevi, publicul majoritar al Teatrului pentru Copii și Tineret ”Vasilache”, în cazul nostru, al Botoșaniului, poate însemna o povară mai mare asupra bugetului local și, în același timp, o degrevare de sarcini pentru managerii instituțiilor de cultură.
„Sunt îngrijorat de veniturile pe care le încasează instituțiile de cultură, pentru că o parte importantă a veniturilor este realizată și din vânzarea biletelor către tineri și copii, elevi care au această facilitate. Mai mult, cele trei instituții de cultură de la Botoșani exercită o presiune deosebită asupra bugetului, iar prevederea prin care suntem susținuți de Guvern prin alocarea unei sume din impozitul pe venit nu este detaliată și nu este funcțională, astfel încât trebuie să susținem aceste instituții tot din bugetul local”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Deși este un susținător al culturii într-un oraș (județ) cultural prin tradiție, viceprimarul este de părere că acest concept al gratuității este greșit perceput. Pentru că nu există în fapt gratuitatea, cineva trebuie să plătească pentru aceste servicii.
„Susțin și am susținut cultura, dar noțiunea de gratuit nu există, cineva trebuie să plătească pentru aceste servicii. Dacă municipalitatea trebuie să facă acest lucru, trebuie analizat foarte bine care este impactul supra tuturor cheltuielilor pe care le facem la Botoșani, pentru că trebuie să tăiem din altă parte”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Dacă directorul teatrului de tineret de la Sibiu este de-a dreptul revoltat, omologul său de la Botoșani privește lucrurile dintr-o altă perspectivă.
Gratuitatea nu ar perturba calitatea actului artistic, susține Marius Rogojnschi. Însă, pe de altă parte, portița care anihilează total încasările instituțiilor care se bazează pe publicul format din elevi, ar fi trebuit a fi deschisă prin consultări prealabile cu specialiști.
Și corelarea legilor funcționale. Pentru că astfel ar trebui eliminată obligativitatea pentru instituțiile de cultură de a obține venituri proprii.
Și, totodată, modificate și planurile de management pentru manageri care, prin indicatori, nu vor mai fi obligați să vândă cât mai multe bilete.
„Nu e nicio tragedie. Dimpotrivă. Faptul că noi lucrăm predilect cu această categorie de public, ar face ca noi să avem venituri zero. Ne obligă legea și, dacă e lege, trebuie să o respectăm. Și dacă e lege nu trebuie să o respectăm numai noi ci și autoritatea noastră decidentă. Prin urmare, să se coreleze cu această lege și nouă să nu ni se mai solicite venituri proprii. Nu ar fi nicio tragedie să fie subvenționate aceste instituții de spectacole pentru copii integral și noi să oferim serviciul cultural public”,
Marius Rogojinschi, director Teatrul pentru Copii și Tineret ”Vasilache”
Pentru a-și argumenta poziția față de acest amendament al UDMR, directorul Teatrului Vasilache vine și susține că botoșănenii plătesc dublu pentru actul artistic.
Cum?
„Publicul are o dublă impunere. O dată, părinții plătesc taxe și impozite autorității locale, din care un anumit procent din sume se duce și în susținerea instituțiilor de concerte și spectacole din subordine. Pe de altă parte, mai vine și plătește biletul la teatru. Sunt două impuneri spectatorului, pe serviciul cultural și taxa și impozitul și biletul la spectacol. Și atunci este mult mai bine să devenim suedezi, cu un serviciul social cultural gratuit”,
Marius Rogojinschi, director Teatrul pentru Copii și Tineret ”Vasilache”
Nu doar instituțiile de cultură și, indirect, bugetele locale vor avea avea de suferit în urma acestei modificări. Ci și alte structuri, precum uniuni de creație sau chiar Crucea Roșie.
Pentru că din prețul unui bilet vândut de orice instituție de cultură care oferă spectacole, 5% se duc pe timbre teatrale, 2% pe cele istorice, dacă teatrul se află în imediata apropiere a unui monument istoric, iar 1% către Crucea Roșie, pentru activitățile specifice.
„De unde mai obțin aceste entități niște sume extrem de importante cu care se întrețin? Pentru că ele sunt instituții de utilitate publică”, se întreabă Marius Rogojinschi.
Anul trecut, bugetul Teatrului ”Vasilache”, subvenționat de Primăria Botoșani, a fost de aproximativ 1,7 milioane de lei noi. Nivelul încasărilor din vânzarea de bilete a fost de aproximativ 190.000 de lei. Într-un singur an, teatrul a avut în jur de 25.000 de spectatori, din care 20.000 plătitori de bilete.
Proiectul de lege iniţiat de UDMR şi adoptat în Senatul României a ajuns spre promulgare la președinte. O eventuală retrimitere în Parlament ar însemna, susțin unii oameni de cultură, o corectare a acestei erori cu gratuitatea oferită cu atâta larghețe, pe spinarea autorităților din teritoriu care au și alte priorități.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Lucrări în forță pe un tronson din Autostrada Moldovei – VIDEO cu stadiul investiției
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Nu, nu e martor! Prepeliță ridicat de DNA pentru ce a făcut ca manager la spital
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile