Marți dimineață, premergător ședinței festive, au fost depuse jerbe de flori la monumentele eroilor pompieri din Botoșani și Dorohoi.
Cu prilejul Zilei Protecției Civile din România, patru pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim.
Este vorba de patru ofițeri, astfel:
- la gradul de locotenent colonel – Bogdan Dieaconu;
- la gradul de căpitan – Narcisa Pălimariu, Irina Ciripan și Bogdan Grădinaru.
Tot astăzi, pentru plutonierul adjutant șef Vasile Iacob a fost ultima zi de muncă, fiind trecut în rezervă, cu drept de pensie, după 30 ani și cinci luni de activitate.
Inspectorul-șef al ISU Botoșani, colonel Dan-Decebal Muraru, a precizat că înaintarea în gradul următor este un moment cu o încărcătură deosebită pentru orice militar căruia i se vede recunoscută şi apreciată atât munca, implicarea în acţiunile de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, cât și respectarea deontologiei profesionale.
Alături de pompieri, la acest moment festiv, au fost prefectul județului, Sorin Cornilă, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, viceprimarul municipiului Botoșani, Bogdan Buhăianu, primarii comunelor Coțușca și Trușești, Viorel Ciobanu și Petru Grișa Ailenei, șefii structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, medicul-șef al UPU-SMURD, dr. Ramona Guraliuc, dr. Bogdan Ursu, din partea Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, precum și pompieri trecuți în rezervă, care au activat în domeniul protecției civile.
De departe, cel mai emoționant moment a fost surpriza oferită de un băiat, în vârstă de 3 ani.
Matei este fascinat de pompieri și a dorit ca astăzi, de Ziua Protecției Civile, să le ofere eroilor lui un tort. A primit, în schimb, aplauze, îmbrățișări și o plimbare cu autospeciala de intervenție prin municipiul Botoșani.
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024