Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitați de intervină în 190 de misiuni.
Este vorba de 13 incendii, 10 alte intervenţii de transport apă, degajare elemente de construcţie, asanare fântâni, o intervenţie pentru înlăturarea pericolului de incendiu în cazul producerii unui accident rutier, patru misiuni de asigurare a măsurilor psi pe timpul desfăşurării unor evenimente cu public numeros, două misiuni pentru transportul medical de urgenţă a doi botoşăneni la spitale de specialitate din Iaşi, cu elicopterul SMURD, 31 activităţi de recunoaştere în teren şi acţiuni de educare preventivă în domeniul situaţiilor de urgenţă la lăcaşele de cult şi unităţile de învăţământ din judeţ şi 129 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical.
Pe timpul intervenţiilor, au fost salvate/asistate 131 de persoane şi protejate de foc bunuri materiale valoare de circa 1.078.000 lei. În urma situaţiilor de urgenţă s-au înregistrat pagube materiale în valoare de circa 54.000 lei. În aceeaşi perioadă, Inspecţia de Prevenire a efectuat 44 de controale la lăcaşele de cult şi operatorii economici de pe raza judeţului Botoşani. Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la prevenirea situaţiilor de urgenţă au fost aplicate 37 sancţiuni contravenţionale dintre care cinci amenzi în cuantum de circa 2.500 lei.
Pariuri Live: adrenalina sportivă în timp real
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Polițiștii locali au ieșit pe străzi: Mașină ridicată, roți blocate și șoferi amendați
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol la Ploiești: Victorie fără drept de apel cu Petrolul - VIDEO
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Ce este pariul responsabil și cum să joci în siguranță online
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Da la infirmier la antreprenor de centru de recuperare medicală de top din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile