Pompierii botoșăneni au trăit duminică dimineață probabil cele mai importante momente din carieră. În cadrul unei festivități emoționante ce a avut loc pe strada Cuza Vodă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani a primit Drapelul de Luptă.
A fost înmânat de secretarul de stat Raed Arafat inspectorului șef al ISU Botoșani, în baza unui decret prezidențial semnat de președintele României, Klaus Iohannis. Colonelul Radu Anton a îngenuncheat și a sărutat tricolorul, după care, împreună cu cadrele ISU prezente la manifestare, a rostit un jurământ care a început cu, „jur să păstrez ca pe lumina ochilor drapelul de luptă tricolor”. Apoi a defilat cu Drapelul de Luptă prin fața oficialităților și a sutelor de botoșăneni care au ținut să ia parte la ceremonialul înălțător.
”E unic pentru Botoșani, e unic pentru structura noastră, a pompierilor. Primim simbolul care ne identifică, ne reprezintă și în tradiția militară a poporului român, Drapelul este simbolul structurii militare. Îl păstrăm cu sfințenie, regulile când acest Drapel se scoate la ceremonialuri se respectă cu sfințenie și reprezintă valoarea pentru care noi existăm ca instituție”,
Col.Radu Anton, inspector șef ISU Botoșani.
Înainte de înmânare, Drapelul de Luptă a fost sfințit de un sobor de cinci preoți condus de părintele protopop Lucian Leonte.
Defilarea a fost una impresionantă fiindcă ISU Botoșani și-a scos în stradă și o mulțime de autospeciale și utilaje de intervenție, de la bărci pneumatice la o scară pe care a fost înălțat tricolorul.
VEZI ȘI:
Nu a lipsit nici ”Gorun”, câinele ISU Botoșani dresat pentru intervenții la dezastre urbane.
Tuturor li s-au adăugat și cadrele de la Poliție, Jandarmerie și Poliția de Frontieră.
La ceremonia desfășurată chiar de Ziua Protecției Civile au luat parte: prefectul Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu, primarul Ovidiu Portariuc, dar și fostul prefect Costică Macaleți, consilieri locali, directori de instituție. Nu au lipsit generalul de brigadă Ovidiu Vasilică, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a citit decretul prezidențial și Mihail Harabagiu, omologul său din Republica Moldova.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile