Trei pompieri botoşăneni, plt. maj. Adrian Gabriel Loluţă, plt. Ionuţ Honciuc şi plt. Dorin Sobariu, alături de încă şapte colegi de la alte inspectorate din ţară, sunt noii campioni balcanici. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a avut cei mai mulţi componenţi în selecţionata României, formată din cei mai valoroşi sportivi pompieri, ale căror rezultate obţinute la competiţia naţională deanul trecut i-au recomandat să reprezinte ţara.
Au detronat campioana ultimelor două ediţii
Lotul reprezentativ al României, cu pompierii botoşăneni în formaţie, a reuşit să-i declaseze pe pompierii bulgari, care au câştigat ultimele două ediţii a Campionatului Balcanic al Pompierilor.
Angajaţii
ISU Botoşani s-au remarcat la toate cele patru probe din concurs, întorcându-se acasă cu nu mai puţin de 15 medalii, opt de aur, cinci de argint şi două de bronz, câştigate individual, dar şi cu echipa.
Ediţia a VI-a a Campionatului balcanic al pompierilor s-a desfăşurat în perioada 31 mai – 2 iunie la Sibiu şi a aliniat la start loturile creprezentative ale României, Greciei, Turciei şi Bulgariei.
Organizat de către Asociaţia Sportivă a Pompierilor din România şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Sibiu, concursul are ca scop dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre pompierii profesionişti din ţările balcanice şi totodată îmbunătăţirea pregătirii fizice şi îndemânarea profesională a competitorilor.
"Lupta pentru titlul de campioni balcanici a fost extrem de strânsă"
În urma susţinerii celor patru probe de concurs, respectiv
"pista cu obstacole pe 100 m", "scara de fereastră", "ştafeta 4x100" şi
"realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă", pompierii botoşăneni, alături de alţi şapte colegi de la ISU Călăraşi, Suceava, Iaşi şi Bacău, au dus România pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
"Înainte de a ne întrece cu cei mai buni pompieri din Balcani, am fost supuşi unor teste riguroase din punct de vedere fizic şi psihic cu alţi 14 colegi din ţară. Rezultatele testelor ne-au propulsat printre primii zece pompieri din România, care au alcătuit lotul. Lupta pentru titlul de campioni balcanici a fost extrem de strânsă, dar am reuşit să-i detronăm pe foştii campioni ai ultimelor două ediţii, respectiv pompieri bulgari", a declarat
plt. Dorin Iulian Sobariu.
La balcaniada pompierilor, I.S.U. Botoşani a fost reprezentat şi în rândul arbitrilor de mr. Narcis Jachel, comandantul Detaşamentului de Pompieri Botoşani.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Pompierii botoşăneni, la stins un incendiu de proporţii la Suceava