Pompierii botoșăneni au fost la datorie și de Ziua Armei.
Aceștia au avut de 23 de misiuni de salvare a vieții și bunurilor materiale, care au vizat:
▪ acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 15 situații;
▪patru alte intervenții (transport persoane supraponderale, misiuni de recunoaștere în teren, exerciții);
▪ stingerea a patru incendii produse în locuințe / gospodării și vegetație uscată, după cum urmează:
Caz: în municipiul Dorohoi, la o casă, unde funinginea depusă pe pereții din interiorul coșului de fum s-a aprins. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detațamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au intervenit rapid și au stins incendiul înainte ca flăcările să producă pagube însemnate.
Pentru evitarea unor incidente similare, pompierii recomandă respectarea următoarelor reguli:
▪ îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
▪ păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişul;
▪ verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);
▪ curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare
▪ tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.).
Caz: în localitatea Cotârgaci, unde ardea vegetația uscată și stuful de pe aproximativ patru hectare. Incendiul a fost stins de pompieri din cadrul Detașamentului Botoșani, în limitele găsite. Cauza probabilă o constituie utilizarea focului deschis în spații deschise.
Pompierii atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Caz: în municipiul Botoșani, într-un apartament situat la etajul I, unde o oală uitată pe foc a ars, cu degajări mari de fum. La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani.
Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, vă recomandăm:
Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:
Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.
Pompierii recomandă următoarele măsuri:
nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului
nu lăsați ușa sobei deschisă;
nu supraîncălziți soba;
montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024