Anunţatele disponibilizări din Ministerul Administraţiei şi Internelor vor ocoli Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Cel puţin acestea sunt informaţiile pe această temă deţinute de inspectorul şef Radu Anton.
Colonelul a participat joi la o videoconferinţă cu reprezentanţi ai MAI şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
„S-au elaborat la nivelul structurilor de urgenţă nişte criterii pentru ca cetăţenii din Botoşani sau din oricare alt judeţ să nu fie discriminaţi. Nu se realizează acum această echitate peste tot, dar oricum, lucrurile se aşează”, a afirmat
comandatul ISU Botoşani. La Botoşani media este de 0,9 pompieri la mia de locuitori, astfel încât instituţia nu ar trebui să fie afectată de concedieri.
„Noi, care suntem pe un nivel de încadrare extrem de scăzut faţă de alte judeţe se pare că nu vom avea oameni pe care să îi forţăm să îi disponibilizăm, să plece din sistem”, a mai spus
col.Anton, care a precizat că acestea sunt informaţii valabile „până la această dată”.