În urma precipitațiilor din ultimele 24 de ore, echipajele de pompieri din Botoșani au intervenit pentru înlăturarea efectelor generate de fenomenele meteorologice.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Nicolae Iorga,, Botoșani a dispus adoptarea măsurilor necesare pentru prevenirea și gestionarea producerii unor eventuale situații de urgență.
Pompierii, alături de reprezentanți ai autorităților locale, vor executa misiuni proactive, de recunoaștere în zonele potențial a fi afectate de inundații, cu accent pe monitorizarea cursurilor și acumulărilor de apă, precum și starea lucrărilor de apărare. Potrivit avertizării meteorologice, judeţul Botoşani se va afla sub incidenţa Codului Portocaliu de ploi pentru următoarele 24 de ore.
Meteorologii au prognozat, până mâine la ora 11.00, ploi cu caracter torenţial, cantităţile de apă depăşind local 60…70 l / mp. Totodată, vor avea loc frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Până la această oră, urmare a precipitaţiilor abundente, patru curţi din satul Iacobeni, comuna Dângeni, au fost inundate. Pentru evacuarea apei, intervin pompierii din Truşeşti.
De asemenea, a fost afectată de incendiu, ca urmare a trăsnetului, o biserică de pe raza comunei Copălău. Incendiul a fost stins înainte de a produce pagube materiale însemnate.
Având în vedere fenomenele meteo prognozate, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a dispus:
- instituirea serviciului de permanenţă la primării;
- avertizarea/ alarmarea populaţiei şi a obiectivelor din zonele de risc la inundaţii;
- informarea populaţiei cu privire la măsurile urgente care trebuie aplicate;
- supravegherea permanentă a cursurilor de apă şi a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor;
- luarea măsurilor de limitare a efectelor situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii;
- daca se impune, evacuarea populaţiei;
- îndepărtarea materialelor ce pot obtura cursurile de apă la formarea torenţilor;
- monitorizarea permanentă, pe durata avertizării, a podurilor, podeţelor şi altor secţiuni înguste de pe cursurile de apă, în scopul evitării blocării lor cu plutitori, precum şi a zonelor în care este posibilă formarea torenţilor.
S-a dispus luarea tuturor măsurilor de protecţie a persoanelor şi bunurilor împotriva efectelor provocate de grindină, descărcări electrice, desprinderea sau căderea unor elemente din infrastructura de construcţii, precum şi ca urmare a ruperii şi prăbuşirii unor arbori.
În cazul producerii fenomenelor vizate, membrii Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) trebuie să fie pregătiţi să participe la acţiunile de protecţie şi de apărare împotriva inundaţiilor, cu utilajele şi echipamentele din dotare, să valorifice la maxim resursele umane şi materiale aflate la dispoziţie.
CLSU trebuie să anunţe în cel mai scurt timp Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de fenomenele meteorologice prognozate.
ISU Botoşani a dispus operaţionalizarea grupei operative şi măsuri de pregătire pentru intervenţie., se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024