Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani au transmis câteva măsuri preventive pentru a înlătura orice urmă de pericol la care pot fi supuși cei mici.
Copiii sunt foarte curioși și imprevizibili și, încă de mici, au tendința de a imita adulții. Pe lângă supravegherea permanentă, trebuie să înlăturate din preajma lui toate pericolele.
Sfaturile fac parte din campania de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău”, derulată de ISU Botoșani, de aproape patru ani.
Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub cinci ani.
Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.
Data de 10 a fiecărei luni a fost declarată ziua campaniei.
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile