Iulian Rotariu s-a întors din Laponia învingător, iar în cadrul unei conferințe de presă a oferit primele declarații despre această cursă.
A reușit să finalizeze competiția în 46 de ore și a susținut că pregătirea de la serviciu l-a ajutat foarte mult.
A mulțumit tuturor pentru susținere.
„O cursă grea, frumoasă, cu adversari pe măsură. Ger cumplit, vânt pe măsură. M-a bucurat energia pe care am simțit-o de acasă, pe toți românii i-am simțit în această cursă că au fost alături de mine”,
Iulian Rotariu, pompier.
Pentru a rezista gerului a avut la el patru perechi de mănuși, trei dintre ele purtându-le mereu pe parcursul ultramaratonului. Iulian a alergat la o temperatură de - 35 grade Celsius.
Și nu au lipsit peripețiile:
„Am stins frontala pentru că mă deranja lumina și simțeam că pot merge așa pe lumina care se reflectă în zăpadă și la un moment dat m-am simțit înconjurat de o mulțime de ochi pe o rază de 10 metri. M-am crezut înconjurat de lupi și așteptam să văd care sare primul. Nu știu ce șanse aveam, dar aveam convingerea și credința că Dumnezeu nu mă va lăsa. Am aprins frontala și abia când am dat pe faza cea mai mare am început să văd coarne și mi -am dat seama că erau reni”,
Iulian Rotariu, pompier
Un mesaj de la fiica lui i-a dat puterea de a finaliza cursa. Iulian a povestit că a cântat și cântece patriotice atunci când îi era mai greu.
În rucsac a purtat și două scrisori pentru Moș Crăciun și anume una de la grupul copiilor cu autism și cealaltă de la un micuț întâlnit întâmplător la un centru de recuperare din Botoșani.
Încă de la început organizatorii competiției l-au sfătuit să-și pună echipamentul pe o sanie, care să fie legată de un picior, însă Iulian Rotariu a refuzat acest lucru și a decis să-și ducă rucsacul în spate.
Pentru această cursă, Iulian s-a pregătit intens și acasă. A dormit în bucătărie pe gresie, cu fereastra deschisă pentru a se obișnui cu frigul.
Pompierul campion nu se oprește aici și vrea să meargă la o nouă competiție în Norvegia.
Asta pentru că în rucsac a purtat și două scrisori pentru Moș Crăciun – una de la grupul copiilor cu autism de la Botoșani, iar cealaltă de la un copil cu care s-a întâlnit întâmplător la un centru de recuperare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024