Plutonierul major Iulian Rotariu din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean “Nicolae Iorga” Botoșani a ajuns ieri într-un loc mai...special.
Luni 11 decembrie 2017, în jurul orei 14.00, Penitenciarul Botoșani a fost gazda activității “De vorbă cu personalitățile locale”, având ca invitat special pe plutonier major Iulian Rotariu.
Având în vedere faptul că executarea pedepselor privative de libertate în unități penitenciare presupune, într-o oarecare măsură, izolarea temporară de comunitate, intervenţia recuperativă derulată cu persoanele condamnate se realizează respectând principiul deschiderii către comunitate, urmărindu-se, în egală măsură, atât diminuarea cauzelor infracţionale, cât şi pregătirea revenirii în colectivitate.
Această întâlnire a urmărit promovarea adevăratelor valori sociale şi dezvoltarea unor calităţi umane precum: dorinţa de cunoaştere şi perfecţionare, munca, perseverenţa, corectitudinea şi pasiunea.
Contactul nemijlocit cu persoane care, prin efort propriu susţinut, au obţinut recunoaşterea colectivităţii, precum şi prezentarea directă a unor aspecte de viaţă care le-au marcat existenţa, constituie subiecte de reflecţie şi pot canaliza resursele individuale ale celor prezenţi în scopul adoptării unor conduite acceptate din punct de vedere social.
O fetiță are nevoie de ajutor: Fiecare secundă contează, iar timpul nu este de partea noastră
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Declarația zilei 16 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Și s-a făcut liniște! Gala care a umplut o sală de public select după o îndelungată pauză – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 16, 2025
Gabriela Erdic
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile