Plutonierul major de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani care a obținut locul 4 la Gobi March a povestit la sosirea acasă amănunte din experiența extraordinară pe care a trăit-o în deșertul dintre China și Mongolia.
Distanța de 250 de kilometri parcursă în șapte zile i-a condus pe cei 101 participanți prin temperaturi extreme, în decursul câtorva zeci de ore trecând de la iarnă la vară.
”Am găsit țurțuri de gheață pe mesele pe care mâncam mâncarea de acasă pentru ca în ultimele trei zile să ajung la peste 45 de grade, de la minus 4 grade la plus 45 este mult”,
Iulian Rotariu, locul 4 la Gobi March.
87 de atleți au reușit să termine competiția, iar aceasta și pentru că, potrivit regulamentului, au trebuit să alerge cu un rucsac în care să aibă tot ceea ce le trebuie pentru cursă, de la alimentație la echipament.
”Am plecat cu un rucsac de 12 kilograme și jumătate, ceea ce a fost foarte mult. Mulțumesc celor care m-au ajutat fiindcă am avut în rucsac mâncare, electroliți, săruri, proteine, tot ce am avut nevoie ca să duc competiția la bun sfârșit în condiții optime”,
Iulian Rotariu, locul 4 la Gobi March.
Pompierul de la ISU Botoșani și-a surprins competitorii nu doar prin ardoarea cu care a alergat pentru a ajuta copii cu autism, el nefiind un profesionist, ci și prin faptul că era mereu curat. Cum reușea?
”Așa cum vă vedeți acum, așa am terminat competiția după 250 de kilometri. Toți au rămas surprinși că eram foarte curat. În fiecare seară pregăteam competiția de a doua zi și cu o jumătate de litru de apă îmi clăteam pantalonii scurți și tricoul. În ultima zi, fiind 12 kilometri, nu am avut timp și nu am mai avut unde să îmi murdăresc echipamentul și când am ajuns la hotel toți erau foarte murdari, eu eram singurul care era curat și toți mă întrebau: dar tu n-ai alergat în deșert?”,
Iulian Rotariu, locul 4 la Gobi March.
În ziua cea mai grea, cea în care au trebuit parcurși peste 80 de kilometri, a avut o tactică specială: a alergat primii 30 km și a mărșăluit în ceilalți 50 km. A reușit astfel să îi prindă aproape pe toți din urmă și să termine cursa respectivă pe locul 5.
”Toți știau că lucrez ca pompier și ei asimilau pompierul cu un soldat și au zis că am fost ca o mașină de luptă în timpul competiției”,
Iulian Rotariu, locul 4 la Gobi March.
A vrut să fie lider într-o zi și a reușit. Ba mai mult, a reușit să fie câștigător final la categoria de vârstă 40 – 49 de ani. Pentru performanța sa extraordinară a mulțumit profesoarei de la Liceul cu Program Sportiv care l-a antrenat.
”Săptămâna aceasta am liber la orice de mâncare, la odihnă, la tot ce înseamnă răsfăț în limita bunului simț și după două săptămâni cred că începem o nouă pregătire pentru noul deșert. Pentru deșertul Gobi pregătirea am început-o din noiembrie anul trecut ca alergare, somn, alimentație și ne-a ajutat Dumnezeu și s-au văzut rezultatele în competiția care a fost”,
Iulian Rotariu, locul 4 la Gobi March.
40 de ani a împlinit Iulian Rotariu chiar în timp ce pleca sper ultramaraton. Are doi copii. (S.B.)
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024