Crin Antonescu și Victor Ponta au fost invitați să participe la târgul agro-zootehnic care va fi organizat și în acest an, la Stațiunea de Cercetare Popăuți, la începutul lunii octombrie. Față de prima ediție a acestei acțiuni, liberalii aduc în plus și Ziua Câmpului, care va debuta prin aducerea unui avion, folosit în lucrările agricole.
”Vrem să organizăm în septembrie Ziua Câmpului, noi în octombrie organizam a doua ediție a Târgului Agro-zootehnic. Și am stabilit că pe data de 1 și 2 octombrie să organizăm împreună și Ziua Câmpului și târgul care va avea loc tot la Popăuți și cred că va fi o acțiune mult mai amplă și mult mai largă față de cea de anul trecut din octombrie”, a declarat
Florin Țurcanu, președinte PNL Botoșani. Totodată, președintele PNL susține că, vor fi prezenți la târg și specialiști din agricultură care le vor oferi consiliere fermierilor botoșăneni. ”
Aducem un avion agricol, pentru că deja Botoșani și Suceava au un fermier care și-a cumpărat un avion pentru că prețurile sunt la jumătate, o ierbicidare cu tractorul costă 100 lei, una cu avionul costă 42 de lei, deja prețurile sunt mult mai jos și calitatea mult mai bună, pentru că nu mai intri cu tractorul și nu mai fermi culturile. Plus că vom avea parte la acest târg de specialiști din Brăila și vom explica fermierilor cum se lucrează în fermele mari”, a mai spus
deputatul PNL.