Preşedintele PSD a precizat luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, care vor fi principalele atribuţii ale lui Andrei Dolineaschi în noua funcţie de secretar general adjunct. El a confirmat astfel supranumele de „Dragnea 2” aplicat deputatului de Dorohoi.
„Am discutat şi l-am propus pe Andrei Dolineaschi secretar general adjunct, care se va ocupa de activitatea de zi cu zi a partidului, întrucât dl Liviu Dragnea face parte din Guvern”, a afirmat
Victor Ponta. Liderul interimar al social-democraţilor botoşăneni se va ocupa în această iarnă de organizarea alegerilor în filialele din ţară, dar nu numai de asta.
VEZI ŞI:
Dragnea: Am auzit de Andrei Dolineaschi că este Liviu Dragnea doi – VIDEO
„Pricipalul obiectiv este să continui proiectele care au fost începute de către secretariatul general din a cărui echipă am făcut parte în calitate de secretar executiv şi să ţin o bună legătură între preşedinte, secretarul general şi partid, atât la nivel administrastiv, cât şi a altor proiecte”, ne-a declarat
Andrei Dolineaschi. Acesta a confirmat că numirea sa în funcţia de secretarul general al Guvernului nu mai este una de actualitate deoarece ar trebui să renunţe la mandatul de parlamentar.
CITEȘTE ȘI:
Ponta i-a dat lui Dolineaschi o funcţie în partid la nivel naţional